Operatorul public de salubrizare EcoSal din Mediaș, este pregătit începând de vineri, 15 noiembrie pentru buna desfășurarea a activității de deszăpezire a orașului.

În iarna 2019-2020, EcoSal Mediaș, operatorul de salubritate, se va ocupa de deszăpezirea Mediașului. Între 15 noiembrie 2019 și 15 martie 2020, nouă ofiţeri de serviciu din cadrul societăţii vor supraveghea întreaga activitate.

Unsprezece utilaje vor acționa pentru menținerea în funcțiune a căilor publice pe timp de polei sau îngheț. Operatorul public de salubritate Eco-Sal Mediaș este pregătit să intervină pe 156 de străzi din oraș, peste 30 dintre acestea având gradul de prioritate 1.

Totodată, peste 70 de lădiţe cu nisip, vor fi amplasate pe străzi precum Stadionului, Baznei la intersecţia cu 1 Decembrie, Unirii, Mihai Eminescu, Dealul Cucului, Metanului, 9 Mai, Bucegi, dar și în stațiile de autobuz din municipiu.

De asemenea, se vor amplasa şi grămezi de material antiderapant pe străzile în pantă, pe care accesul utilajelor este imposibil în cazul unor ninsori abundente. Stocul materialelor antiderapante la data de 13 noiembrie însumează 34,6 metri cubi de nisip cu sare şi 134,46 de tone de sare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here