Peste 400 locuri de muncă, 30 de companii și două turnee de esports în cele două zile de eveniment

În perioada 19-20 noiembrie, la Hotel Ramada din Sibiu, are loc ediția de toamnă Târgul de Cariere, cel mai complex eveniment de recrutare din zonă, la care participă peste 30 de companii din domenii diverse și unde sunt așteptați peste 2000 de candidați. În plus, evenimentul va include și două turnee de esports, aduse de Digital Crusade. Orarul de desfășurare este: marți : 11:00-18:00 și miercuri 11:00-18:00.

Companiile venite să recruteze la Târgul de Cariere sunt din domenii diverse, de la Automotive și IT, Audit, BPO, Retail și până la Industria alimentară sau Transport, oferind împreună peste 400 locuri de muncă.

Printre companiile prezente la Târgul de Cariere în sezonul de toamnă 2019 se numără: Bosch Automotive, Faurecia, Azets Insight Romania, CGS Romania, Swoboda, E.ON Dialog, Kaufland, Kuka, LPP Romania Fashion și Elflein.

“Oferta de locuri de muncă în acest sezon este foarte variată, căutându-se atât specialiști pe diverse domenii, mid-level managers, cât și candidați fără experiență sau pregătire ulterioară, lucrători comerciali sau lucrători în domeniul retail “, a declarat Stanca Potra, PR Manager Târgul de Cariere.

Recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România. Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Sibiu.

Pentru a doua ediție consecutivă, Târgul de Cariere aduce la Sibiu și două turnee de gaming, parte din conceptul “Digital Crusade”, rețea complexă de evenimente de gaming. În cadrul turneului vor fi aduse: League of Legends și FIFA.

Digital Crusade reprezintă următorul pas în evoluția seriei ”Gaming Tournaments”, implementată inițial de Târgul de Cariere în toamna anului 2018 la Cluj Napoca și care, împreună cu Transylvania Esports, a luat amploare, în prezent adresând 6 locații diferite în România și Republica Moldova. Se estimează participarea a zeci de echipe sau jucători individuali, dintre cei mai competenți, dar și amatori, cu peste 100 de oameni implicați activ, special veniți pentru a fi parte din joc.

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova, evenimentele desfășurate de două ori pe an (primăvara și toamna) având rolul de a aduce împreună angajatorii și candidații, astfel încât interacțiunea directă dintre aceștia să crească substanțial șansele pentru ambele părți de a se împlini profesional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here